Igor Dodon a avut o întrevedere cu primarul general al municipiului Chișinău
13:15 | 06.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni ce vizează asigurarea bunei funcționalități a capitalei în condițiile de criză în care ne aflăm.
Ion Ceban l-a informat pe Igor Dodon că toate spitalele municipale sunt dotate cu echipamentele de protecție necesare, consumabile, medicamente, unitățile medicale fiind pregătite să facă față cerințelor care se impun în condițiile pandemiei.
Potrivit edilului, în paralel cu gestionarea crizei pandemice, în modul cel mai serios sunt implementate proiectele de infrastructură. În context, primarul a mulțumit pentru cele 100 mln de lei care au fost alocate pentru reparația drumurilor în urma rectificării bugetului public național. Interlocutorii au fost unanimi în opinia că acești bani trebuie să fie direcționați pentru reabilitarea străzii Albișoara, trotuarelor de pe străzile Pușkin, Bănulescu-Bodoni și alte străzi.
De asemenea, părțile au analizat mai multe soluții de îmbunătățire a situației din domeniul transportului public, dat fiind faptul că pe parcursul ultimelor 5-6 săptămâni, transportul a circulat gratis și au fost acumulate datorii în sfera dată.
Totodată, Igor Dodon a subliniat importanța înnoirii parcului de autobuse și troleibuze din capitală, pentru a asigura servicii de transport calitative din partea municipiului prin intermediul întreprinderilor de transport municipale, spre beneficiul și confortul chișinăuienilor.
Pe finalul întrevederii, șeful statului a dat asigurări că actuala conducere este dispusă să acorde municipalității tot sprijinul în vederea soluționării problemelor existente și realizării obiectivelor propuse.