Transportul public de călători din Chișinău a suferit pierderi de 43 mln de lei în timpul stării de urgență
09:44 | 08.05.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Măsurile întreprinse de Primăria municipiului Chișinău în timpul stării de urgență au dus la pierderi în valoare de 43 milioane de lei, transmite MOLDPRES.
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat în cadrul unei emisiuni că, restricțiile de circulație cu transportul public în timpul stării de urgență și gratuitățile oferite în această perioadă, au dus la scăderea veniturilor încasate din activitatea transportului public.
„Municipalitatea încasa zilnic între 700 și 900 mii de lei din activitatea transportului public în comun”, a declarat Ion Ceban.
Recent, la o întâlnire avută cu șeful statului Igor Dodon, Ion Ceban a primit asigurări că Primăria capitalei va avea tot sprijinul în vederea soluționării problemelor existente și realizării obiectivelor propuse.
Totodată, Igor Dodon a subliniat importanța înnoirii parcului de autobuse și troleibuze din capitală, pentru a asigura servicii de transport calitative din partea municipiului prin intermediul întreprinderilor de transport municipale, spre beneficiul și confortul chișinăuienilor.