Șeful statului a participat la ceremonia de reînhumare a 45 de soldați ai Armatei Roșii
11:08 | 10.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 10 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat sâmbătă la ceremonia de înhumare a rămășițelor pământești a 45 de soldați ai Armatei Roșii, care a avut loc la Complexul Memorial „Capul de pod Șerpeni”, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Acești ostași au căzut în anul 1944, în luptele pentru eliberarea Moldovei de fascism. Șeful statului a menționat că rămășițele pământești ale soldaților au fost descoperite de organizațiile „August” și „Clubul istorico-patriotic rus”, în cadrul acțiunilor de cercetare efectuate pe terenurile unde cândva s-au desfășurat lupte crâncene.
„Cu părere de rău, nu s-a reușit stabilirea numelor soldaților, însă cunoaștem cu certitudine că ei și-au sacrificat viața pentru libertatea noastră și pentru un cer pașnic de care astăzi ne bucurăm cu toții”, a declarat Președintele țării. De asemenea, Igor Dodon și-a exprimat recunoștința față de memoria tuturor celor care au căzut în Marele Război pentru Apărarea Patriei și a îndemnat concetățenii noștri să păstreze vie memoria faptelor eroice ale strămoșilor noștri.
Șeful statului i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Zilei Victoriei, dorindu-le pace, sănătate și prosperitate.