ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hidrologii anunţă creşterea nivelului apei în unele sectoare ale râului Prut

15:03 | 11.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. Centrul hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat a emis luni, 11 mai, o prognoză care indică creşterea nivelului apei în râul Prut, între localităţile Costeşti-Stânca, Leuşeni şi Brânza, transmite MOLDPRES.

Centrul hidrologic atenţionează că în intervalul 11-22 mai va creşte nivelul apei în Prut pe sectoarele: oraşul Costeşti-Stânca – satul Leușeni cu 0.7 - 1.6 metri; satul Leușeni – satul  Brânza cu 1.4 - 2.0 metri, faţă de nivelul din 11 mai.

Conform hidrologilor, apa se va scurge în limitele albiei minore.

Creşterea nivelului apei pe aceste sectoare este „în legătură cu decizia administrației Centralei hidroelectrice Costești-Stânca de a mări volumul deversării apei din lacul de acumulare Costeşti-Stânca (r. Prut) până la 90.0 m3/s”, indică sursa citată.  

Potrivit meteorologilor, săptămâna curentă va fi caracterizată de vreme caldă şi ploioasă. Marţi, 12 mai, se aşteaptă temperaturi până la 26 grade Celsius şi ploi cu descărcări electrice, pe întreg teritoriul ţării. În următoarele zile, termometrele vor indica cu câteva grade mai puţin, în diferite zone ale ţării fiind prognozate ploi de scurtă durată.

img20003864

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!