În R. Moldova este marcată Ziua Internațională a Asistenților Medicali
15:54 | 12.05.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. Cei peste 20 de mii de asistenți medicali din Republica Moldova au fost felicitați astăzi de conducerea statului cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali. Sărbătoarea este una mai neobișnuită, fiind marcată în timpul pandemiei de COVID-19, comunică MOLDPRES.
La conferința organizată cu această ocazie au participat prim-ministrul Ion Chicu, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, reprezentantul Biroului OMS în Republica Moldova, Igor Pokanevych, rectorul USMF Nicolae Testemițanu, Emil Ceban şi peste 250 de asistenți medicali din toate instituțiile medicale din țară, conectați în regim on-line.
Din partea Parlamentului, Guvernului și MSMPS au fost oferite 257 de diplome asistenților medicali și moașelor, cu ocazia zilei lor profesionale, în semn de recunoștință și apreciere pentru contribuția adusă la îmbunătățirea calității îngrijirilor medicale.
„În acest an, epidemia de COVID-19 a determinat oamenii să înțeleagă cât de important este sistemul medical și lucrătorilor medicali. Vă mulțumim din suflet pentru devotament, pentru modestie, pentru grijă și pentru dăruirea zilnică”, a menționat Ion Chicu.
„Luptați zilnic, în prima linie, pentru viața fiecărui om, de la naștere și pe tot parcursul vieții. În ochii voștri se citește entuziasmul, curajul și dragostea de oameni. Munca Dvs. este mai mult decât o profesie, este o misiune nobilă. Aveți toată aprecierea mea și a întregii echipe din cadrul Ministerului, pentru curajul, blândețea și profesionalismul cu care tratați și aveți grijă de fiecare pacient”, a subliniat Viorica Dumbrăveanu.
În ultimele luni au fost confirmate 1197 cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 285, asistenţi medicali - 438, felceri - 64, un paramedic, farmacişti - 19, personal auxiliar - 390 de persoane.
Ziua Internaţională a asistenţilor medicali din întreaga lume este marcată la nivel mondial pe 12 mai, încă din anul 1899, la inițiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali. În Republica Moldova, Ziua Internaţională a Nurselor este sărbătorită începând cu anul 1994.