Ministrul de Externe a avut o convorbire telefonică cu omologul maltez
14:26 | 13.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-malteze și posibilitățile de aprofundare a dialogului între cele două state au fost discutate miercuri în cadrul convorbirii telefonice a ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea cu omologul său maltez, Evarist Bartolo, comunică MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al MAEIE.
Ministrul Oleg Țulea a mulțumit pentru susținerea acordată de Malta în parcursul european al Republicii Moldova, reiterând prioritatea pe care o acordă țara noastră integrării europene și consolidării Parteneriatului Estic. În context, a fost reiterat interesul de a adopta cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic o agendă ambițioasă pentru viitor.
Totodată, șeful diplomației moldovenești a adus mulțumiri ministrului Bartolo pentru donația malteză de echipamente medicale de protecție oferită Republicii Moldova, precum și pentru sprijinul valoros din partea Uniunii Europene în vederea acoperirii necesităților imediate și depășirii consecințelor economice și sociale de lungă durată provocate de criza epidemiologică globală.
Oficialii au salutat, de asemenea, cooperarea excelentă în cadrul organizațiilor internaționale, reiterând disponibilitatea pentru consolidarea acestui dialog și în continuare.