Prim-ministrul a condus ședința Centrului Unic de Comandă a stării de urgență
18:08 | 13.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a condus miercuri ședința Centrului Unic de Comandă a stării de urgență. Au fost audiate rapoartele conducătorilor autorităților și instituțiilor publice implicate în gestionarea situației epidemiologice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Ministerul Afacerilor Interne a raportat că angajații MAI monitorizează respectarea regimului de autoizolare a peste 12 mii de persoane. Polițiștii, carabinierii și militarii Armatei Naționale sunt implicați în patrularea locurilor publice pentru a supraveghea respectarea cerințelor de distanțare socială și a preveni răspândirea infecției.
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a informat despre investigarea probelor preluate de la 1086 de persoane, dintre care au fost confirmate 252 cazuri de infecție. 1 caz este import, din Federația Rusă.
Localitățile cu cele mai multe cazuri confirmate sunt mun. Chișinău - 64, raionul Soroca - 60, mun. Bălți - 14, raioanele Cahul - 14, Ceadâr-Lunga - 10, Basarabeasca - 8. În raioanele din stânga Nistrului au fost înregistrate 39 de cazuri de infecție.
Până în prezent au fost tratați 2176 pacienți infectați de COVID-19 și s-au înregistrate 182 decese ale persoanelor infectate.
A fost discutat subiectul finalizării stării de urgență și schimbarea abordării în tratarea situației epidemiologice. Încheierea stării de urgență nu presupune ridicarea restricțiilor impuse în procesul de gestionare a epidemiei și autoritățile solicită respectarea strictă a distanțării sociale și igienei de către fiecare om. În cazul în care statistica cazurilor confirmate va arăta creșteri, autoritățile vor întreprinde restricții suplimentare.