ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat măsurile necesare pentru starea de urgență în sănătate publică

16:22 | 18.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Membrii Cabinetului de miniştri, întruniţi în şedinţă luni, 18 mai, au aprobat un proiect de lege cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, transmite MOLDPRES.

Astfel, Guvernul a votat pentru mai multe activităţi şi prevederi menite să susţină populaţia şi angajaţii diferitelor structuri, în special cei bugetari, în condiţiile stării de urgenţă în sănătate publică.

Hotărârea este structurată pe mai multe dimensiuni, în context social, juridic, economic, de afaceri, asistenţă socială, drepturile omului şi protecţia muncii.

Conform hotărârii Executivului, acest set de măsuri, multe dintre care au fost adoptate încă în starea de urgenţă din 17 martie – 15 mai, are scopul să contribuie la prevenirea şi combaterea coronavirusului de tip nou COVID-19, precum şi să susţină, inclusiv material, sectoarele care au avut de suferit şi încă vor fi afectate ca urmare a pandemiei şi crizei cauzate de stările de urgenţă şi resticţiile dispuse de autorităţi.

Din data de 16 mai, după ce a fost ridicată starea de urgenţă, prima în istoria ţării, în Republica Moldova este declarată stare de urgenţă în sănătate publică, care va dura până la 30 iunie. În această perioadă, Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică sunt executorii pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare.

img20004065

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!