Ion Chicu a avut o întâlnire cu Ambasadorul României
17:17 | 25.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a avut luni o întâlnire cu Daniel Ioniță, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova. A fost făcut un schimb de opinii despre evoluția situației epidemiologice în RM și România, dar și în regiune, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Premierul a mulțumit poporului român pentru ajutorul oferit în scopul combaterii epidemiei, menționând în special misiunea medicilor și salvatorilor români. Suportul are o valoare deosebită pe motivul că a fost oferit în perioada stării de urgență și constă din echipamente și produse de primă necesitate pentru gestionarea situației epidemiologice.
Restricțiile impuse pentru a preveni răspândirea epidemiei au afectat procesele economice la nivel regional și global generând contractații esențiale ale PIB și au blocat activitatea unor industrii importante. Ieșirea din starea de carantină la nivel regional va presupune comunicarea și păstrarea unui echilibru prudent pentru a preveni producerea unui val de infecții.
Ion Chicu a apreciat susținerea României oferită Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și și-a exprimat convingerea că relațiile bilaterale se vor dezvolta într-o manieră prietenoasă, bazată pe respect reciproc.