ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 158 de cazuri noi

17:21 | 26.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 26 mai. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 833 de teste, fiind confirmate 158 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, la ziua de astăzi, în ţară sunt înregistrate 7305 cazuri. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing, informează MOLDPRES.

Potrivit surse citate, toate cazurile înregistrate astăzi sunt cu transmitere locală. Cele mai multe au fost depistate în capitală - 66, la Cahul - 15 și în stânga Nistrului - 11.

În ultimele 24 de ore, au fost vindecați și externați 82 de pacienți, astfel numărul persoanelor tratate ajungând la 3884. Din numărul total de cazuri din această zi, 19 sunt lucrători medicali: 3 medici, asistenți medicali – 11, personal auxiliar – 5.

De asemenea, MSMPS anunță că 256 de persoane infectate cu COVID-19 sunt în stare gravă, 19 sunt intubați. Tot în ultimele ore, alte șase persoane au fost răpuse de COVID-19. Toți sufereau și de alte maladii cronice. Astfel, numărul deceselor a ajuns la 267.

img20004290

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!