Legea privind constatarea încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor va fi publicată în Monitorul Oficial
11:59 | 11.06.2020 Categorie: Politică
Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și legea privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor va fi publicată mâine în Monitorul Oficial. Noua lege va intra în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării, informează MOLDPRES.
Noul document are drept scop asigurarea securității statului, protejării sistemului financiar-bancar și cel financiar-nebancar și a liber-profesioniștilor, precum și apărării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și ale statului.
Prevederile legii se aplică faptelor, inclusiv acțiuni sau inacțiuni, săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova ce au ca obiectiv încălcarea legislației cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanțării terorismului.
Autoritățile naționale competente de aplicarea prevederilor acestei legi sunt Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare.
Sursă: www.monitorul.md