ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Acordul dintre R. Moldova și Belarus privind securitatea socială a fost ratificat de legislativ

15:01 | 18.06.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Parlamentul a ratificat, în ședința de astăzi, Acordul dintre Republica Moldova și Republica Belarus privind securitatea socială, semnat la 23 octombrie 2019, în orașul Minsk, R. Belarus, comunică MOLDPRES.

Documentul a fost prezentat în plen de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, și reglementează dreptul la pensie al cetățenilor care sunt rezidenți și lucrează pe teritoriul Republicii Belarus și Republicii Moldova. Plata prestațiilor de asigurări sociale se va face în conformitate cu legislația țării pe teritoriul căreia lucrează cetățeanul, indiferent de locul de reședință, ținându-se cont de principiul proporționalității.

Documentul mai prevede că se vor calcula și achita pensii pentru perioadele de muncă pe teritoriul țărilor respective după 31 decembrie 1991. Pentru perioadele de muncă până la 31 decembrie 1991 pe teritoriul fostei URSS, inclusiv RSS Belarusă și RSS Moldovenească, pensia va fi stabilită și plătită de statul pe teritoriul căruia cetățeanul locuiește în momentul solicitării pensiei, în moneda națională a acelui stat.

img20004896

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!