Starea de urgență în sănătate publică ar putea fi extinsă, anunță premierul
09:21 | 22.06.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Starea de urgență în sănătate publică ar putea fi extinsă și după data de 30 iunie. Decizia va fi examinată mâine la ședința Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, a menționat premierul Ion Chicu, la finele ședinței săptămânale de luni cu șeful statului Igor Dodon și speakerul Zinaida Grecianîi, comunică MOILDPRES.
Șeful executivului a precizat că, în contextul în care crește numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, săptămâna trecută a fost majorat numărul de paturi din spitale.
„Avem ocupate în jur de 50-55% din locurile din spitale, însă personalul medical este extenuat. Din acest motiv îndemn cetățenii să fie precauți. Statul face tot ce e posibil, dar dacă dumneavoastră nu veți fi disciplinați, nu vom reuși să trecem de această pandemie”, a opinat Chicu.
Starea de urgență în sănătate publică a fost instituită la 16 mai și urma să se încheie pe 30 iunie curent.