ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ion Chicu a mers în localitatea Hansca, afectată de ploile abundente

18:08 | 22.06.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a mers astăzi în localitatea Hansca din raionul Ialoveni, care a suferit în urma ploilor abundente. Primarul localității, Elena Moșneguțu a informat premierul că a plouat 6 zile la rând, cea mai puternică a fost ploaia din 21 iunie curent, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Ploaia a spălat jumătate din drumurile locale acoperite cu pietriș, a determinat revărsarea iazului local în râul Cînicîș, care a ieșit din maluri și a inundat mai multe terenuri agricole. Au fost inundate 7 locuințe și grădinile din jurul gospodăriilor.

Responsabilii IGSU au vorbit despre necesitatea de a mobiliza tehnică și oameni pentru lucrările de curățare a albiei râului, cu scopul de a preveni inundația repetată.

Premierul a solicitat să fie evaluate cât se poate de urgent pagubele cauzate gospodăriilor, costul lucrărilor de curățare a canalului râului și costul pagubelor cauzate drumurilor locale.

Ion Chicu a discutat despre consecințele ploilor cu Mihail Catan, primarul localității Molești care tot a fost afectată și a îndemnat primăria să înregistreze și evalueze pagubele și să transmită informația la Guvern pentru a fi identificate resurse pentru compensarea pierderilor.

Șeful Executivului a fost informat despre mersul mobilizării șantierului pentru executarea lucrărilor de construcție a drumului Costești – Molești.

Contractul prevede construcția a cca 4,4 km de drum cu un buget de peste 21,56 milioane lei, care urmează să fie executat în 2020.

img20005003

img20005003

img20005003

img20005003

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!