ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a examinat situația referitoare la nivelul de apă în râul Nistru

10:00 | 25.06.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a examinat astăzi situația referitoare la nivelul de apă în râul Nistru, în rezultatul ploilor abundente din ultimele zile și pericolul de inundații. La ședință a participat conducerea MAI, MEI, MADRM, MA, a instituțiilor publice specializate și autorităților publice locale, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Agenția Resurselor de Apă din Ucraina a transmis pe data 24.06.2020 informația referitoare la debitele din amonte și aval ale râului Nistru. În urma precipitațiilor abundente căzute în bazinul râului Nistru și luând în calcul debitul majorat pe râu, la ora 04:00 pe data de 24.06.2020, la punctele hidrotehnice Galici și Zaleșici debitul constituia 3480 m3/s și 1560 m3/s, respectiv în aval de nodul hidrotehnic Dnestrovsk debitul evacuat a fost majorat între 1800-1850 m3/s cu ulterioară majorare de până la 2000-2050 m3/s, începând cu ora 10:00.

În opinia specialiștilor meteorologi, situația se ameliorează, precipitațiile în Ucraina sunt abundente dar încetinesc, însă pericolul ieșirii apelor există.

Conducerea IGSU a informat șeful Executivului că modificarea regimului de deversare la nodurile hidraulice Novodnestrovsc și Dubăsari a cauzat creșteri esențiale a nivelului de apă. 

Pe parcursul zilei de 24 iunie, în orașul Otaci, nivelul apei în râul Nistru a crescut cu 3,5 m. Această creștere a determinat necesitatea de a întreprinde măsuri preventive în orașul Vălcineț, raionul Ocnița, unde au fost obturate gurile de evacuare a apelor pluviale spre râul Nistru pentru a preveni pătrunderea apelor din râu spre localitate.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru perioada de 24 iunie – 2 iulie creșteri de nivel pe sectorul s. Naslavcea - or. Dubăsari, cu 2– 3,2 metri și pe sectorul or. Dubăsari - s. Talmaza, cu 2,5 – 3,4 m.

Pe segmentul Naslavcea - Dubăsari, în prezent, nu există riscuri mari cu excepția orașului Soroca, unde poate fi inundată o porțiune și blocat temporar sistemul de canalizare.

IGSU comunică permanent cu autoritățile locale și e în proces de mobilizare a resurselor necesare pentru a gestiona situația și diminua maximal urmările. 

Pentru a proteja zona de odihnă de pe malul râului Nistru, în localitatea Vadul lui Vodă salvatorii au pregătit un dig de protecție mobil, care poate fi montat în timp scurt. 

Prim-ministrul a solicitat să fie mobilizate toate resursele necesare, monitorizată situația împreună cu autoritățile locale, așa încât să fie posibilă întreprinderea măsurilor de prevenire discutate. 

„Trebuie să întreprindem măsurile ce ne stau în puteri pentru a diminua efectele unor posibile inundații. Aveți grijă ca oamenii, gospodăriile cărora sunt în zonele de risc, să fie evacuați din timp. Vom acționa rapid și organizat și vom interveni cu materiale, tehnică și oameni peste tot unde e nevoie. În cazul digurilor construite anii precedenți și deteriorate de localnici trebuie luate măsurile legale. Digurile sunt investiție publică în siguranța localităților și trebuie protejate de autoritățile locale”, a spus Ion Chicu.

Premierul a cerut să fie evaluate pierderilor în localitățile care au suferit în rezultatul inundațiilor și să fie prezentată informația privind suportul necesar gospodăriilor afectate.

img20005099

img20005099

img20005099

img20005099

img20005099

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!