Hotărârea nr. 18 din 24 iunie 2020 a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică
12:37 | 25.06.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, la propunerea directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a declarat,în perioada 16 mai - 30 iunie 2020, stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat. Ca urmare a analizei evoluției situației epidemiologice, Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică
HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărârea nr. 17 din 23 iunie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică se modifică după cum urmează:
a) punctul 1 va avea următorul cuprins:
„1. Se prelungește până la data de 15 iulie 2020, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a CNESP, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice.”;
b) subpunctul 4.9 va avea următorul cuprins:
„4.9. activitatea cluburilor de noapte ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 și a ringurilor de dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unității comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc.)”.
2. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Președinte al Comisiei, Prim-ministru Ion CHICU
Vicepreședinte al Comisiei, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica DUMBRĂVEANU
Secretar al Comisiei Nicolae FURTUNĂ