COVID-19: Alte 54 de persoane au fost internate în spital
12:34 | 05.07.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 54 persoane suspecte de infectare cu coronavirus, transmite MOLDPRES.
Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 17 672 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1265 în regiunea transnistreană.
Starea de sănătate a persoanelor infectate: 422 stare gravă (dintre care 29 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1129 prezintă o stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi se află în stare satisfăcătoare.
Până la ziua de azi, au fost confirmate 2528 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 656, asistenţi medicali - 1143, infirmieri - 508, personal auxiliar - 221.
Alte 322 persoane au fost tratate și externate. În total, 10 718 persoane au fost vindecate de COVID-19.
Totodată, s-au înregistrat alte două decese provocate de COVID-19.