ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful diplomației moldovenești a discutat cu Comisarul European pentru Vecinătate și Extindere

18:34 | 13.07.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Avansarea cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în următoarea perioadă, asistența din partea UE și agenda de reforme prioritare au fost discutate astăzi de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, și Comisarul European pentru Vecinătate și Extindere, Oliver Varhelyi, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii cu privire la realizările înregistrate în ultima perioadă de țara noastră, care au permis adoptarea unei decizii pozitive din partea instituțiilor UE privind debursarea celei de-a doua tranșe din programul curent de asistență macrofinanciară.

„Nu ne oprim aici, chiar și în condiții mai puțin prielnice, de criză pandemică, este posibil să menținem un ritm dinamic în implementarea reformelor", a declarat Oleg Țulea. Oficialul moldovean a menționat importanța lansării discuțiilor cu UE privind noua Agendă de Asociere, care va servi drept bază pentru planificarea viitoarelor etape de implementare a Acordului de Asociere.

La rândul său, Comisarul Varhelyi a pledat pentru continuarea reformelor și evitarea regreselor. 

De asemenea, astăzi, a fost abordat subiectul Parteneriatului Estic. Șeful diplomației moldovenești a menționat că, în contextul elaborării obiectivelor de cooperare în cadrul PaE în perioada post-2020, Republica Moldova va promova propunerile de aprofundare a cooperării politice și integrării sectoriale a partenerilor estici cu UE.  

img20005631

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!