ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Veteranii de război vor primi polițe medicale gratuit

16:04 | 16.07.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 16 iul. /MOLDPRES/. Statul va oferi gratuit veteranilor de război prima de asigurare medicală obligatorie. Un proiect de lege ce prevede acest lucru  a fost adoptat astăzi în lectură finală de către deputați, comunică MOLDPRES.

Astfel, vor beneficia gratuit de prima de asigurare medicală obligatorie și cetățenii Republicii Moldova care domiciliază pe teritoriul țării, dar primesc pensii de asigurări sociale din partea altor state. De asemenea, veteranii de război angajați vor obține statutul de persoană asigurată de către Guvern.

Același proiect prevede majorarea cuantumului alocației lunare de stat de la 250 lei la 500 lei participanților la cel de-al doilea război mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace căzuți la datorie, persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate, participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl decedați.

img20005741

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!