În cadrul vizitei la Minsk, premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu omologul său belarus
08:29 | 17.07.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Aflat în vizită de lucru la Minsk, cu ocazia participării la ședința Consiliului Interguvernamental al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu omologul său belarus, Roman Golovcenko, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Prim-ministrul Chicu l-a felicitat pe șeful Guvernului belarus cu ocazia învestirii recente în funcție. I-a urat un mandat de succes și a exprimat încrederea că relațiile moldo-belaruse vor continua să prospere în aceeași manieră prietenoasă și constructivă.
Oficialii au discutat despre oportunitățile de dezvoltare a cooperării în sectoare-cheie de interes comun. A fost subliniată necesitatea intensificării eforturilor privind consolidarea și dezvoltarea relațiilor comercial-economice. Ion Chicu a exprimat interesul Guvernului de a spori volumul exporturilor produselor moldovenești pe piața belarusă și a identifica, în comun, proiecte de cooperare, valorificând potențialul existent.
În contextul combaterii răspândirii infecției Covid-19, părțile s-au angajat să-și unească eforturile, fiind apreciată cooperarea în repatrierea cetățenilor ambelor state.
De asemenea, s-au discutat proiectele comune privind dezvoltarea infrastructurii în Republica Moldova. „Salutam și încurajăm participarea activă a companiilor belaruse la licitațiile lansate pentru construcția drumurilor. Sunt interesat în experiența Republicii Belarus și vrem să continuăm cooperarea privind asamblarea autobuzelor și troleibuzelor, eventual - fabricarea unui model nou de autobuz electric", a spus Ion Chicu.
Oficialii s-au arătat interesați în implementarea proiectelor de investiții în sectorul vinicol, agroindustrial, zootehnic și cel farmaceutic. Moldova dorește să preia experiența belarusă în dezvoltarea complexelor animaliere, dar și a sectorului semincer.
La rândul său, premierul Golovcenko a asigurat că Guvernul său este dispus să impulsioneze relațiile între Moldova și Republica Belarus, subliniind importanța intensificării activității Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse pentru colaborare comercial-economică. De asemenea, șeful Executivului de la Minsk a exprimat interesul față de inițiativa Guvernului Republicii Moldova privind dezvoltarea celor 16 platforme industriale, care vor deschide noi oportunități pentru cooperarea bilaterală moldo-belarusă.
În perioada ianuarie-mai 2020, volumul schimburilor comerciale a constituit 65,5 mln de dolari. Astfel, Republica Belarus ocupă locul 11 în rândul partenerilor comerciali externi ai Republicii Moldova, cu o valoare a exporturilor de 28,1 mln de dolari.