În R. Moldova a fost constituită o Comisie națională privind schimbările climatice
10:37 | 23.07.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 23 iul. /MOLDPRES/. Decizia Guvernului de a constitui o Comisie națională privind schimbările climatice va fi publicată în Monitorul Oficial de vineri, 24 iulie. În termen de şase luni de la aprobarea prezentei hotărâri, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va asigura elaborarea actelor normative departamentale necesare punerii în aplicare a acesteia, transmite MOLDPRES.
Comisia este prezidată de ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, iar vicepreşedinte va fi secretarul de stat al aceluiași minister, responsabil de domeniul protecției mediului și resurselor naturale. Din comisie fac parte viceprim-ministrul, ministrul Finanțelor; ministrul Economiei și Infrastructurii; ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; ministrul Educației, Culturii și Cercetării; guvernatorul UTA Gagauz-Yeri; reprezentantul Congresului Autorităților Locale din Moldova; directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat; directorul Agenției „Moldsilva”; reprezentantul instituțiilor de învățământ superior (desemnat de Consiliul Rectorilor din Republica Moldova); reprezentantul organizațiilor din domeniile cercetării și inovării (desemnat de Consiliul Directorilor Institutelor de Cercetare); doi reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de mediu (desemnați de Consiliul Național al ONG-urilor de Mediu); un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale de promovare și apărare a drepturilor femeilor (desemnat de Consiliul Național pentru Participare); doi reprezentanți ai sectorului privat (desemnați de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova).
Comisia națională privind schimbările climatice este un organ interinstituțional, fără personalitate juridică, constituit în scopul coordonării și promovării măsurilor și acțiunilor necesare aplicării unitare pe teritoriul Republicii Moldova a prevederilor Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (CONUSC) și Acordului de la Paris.
Comisia are ca obiectiv coordonarea, la nivel național, a procesului de implementare a prevederilor CONUSC și a altor tratate internaționale din domeniul schimbărilor climatice la care Republica Moldova este parte, rapoartelor naționale în domeniul schimbărilor climatice, precum și asigurarea realizării atribuțiilor și obiectivelor, în limitele competenței stabilite prin Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Comisiei naționale privind schimbările climatice.
Membrii Comisiei naționale își exercită funcțiile fără a fi remunerați.
Sursă: www.monitorul.md