Președintele Igor Dodon a avut o convorbire telefonică cu omologul său italian
15:31 | 29.07.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o convorbire telefonică cu președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Oficialii au discutat un șir de chestiuni legate de dezvoltarea și aprofundarea relațiilor moldo-italiene în toate domeniile de interes comun, relatează MOLDPRES citând Serviciul de presă al Președinției.
Interlocutorii au constatat cu regret că pandemia COVID-19 a stopat schimburile existente anterior între țările noastre, inclusiv la capitolul circulației libere a persoanelor. În acest context, Igor Dodon s-a adresat președintelui Mattarella cu rugămintea de a permite intrarea cetățenilor Republicii Moldova în Italia cu condiția prezentării certificatelor de testare la COVID-19 și efectuării, în caz de necesitate, a testării repetate imediat după intrare în Italia.
În altă ordine de idei, președintele Moldovei a apreciat sprijinul Italiei în promovarea agendei de reforme a Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce vizează integrarea europeană a țării noastre.
Șeful statului a salutat faptul că în Republica Moldova sunt înregistrate circa 1400 de întreprinderi cu capital italian, iar investițiile în capitalul social fiind de circa 1,8 miliarde de lei, astfel Italia plasându-se pe locul doi după numărul întreprinderilor cu capital străin în țara noastră. În 2019, Italia s-a situat pe locul patru la nivel mondial printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 7,8% în comerțul total.