Șeful statului a semnat Decretul cu privire la numirea unui nou ambasador în Elveția
12:52 | 30.07.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon, a semnat Decretul cu privire la numirea Tatianei Molcean, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, î̂n funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
Tatiana Molcean are o experiență de activitate destul de mare în instituția diplomatică a țării noastre, dar prima în calitate de ambasador. Președintele Republicii Moldova împreună cu ministrul Oleg Țulea și consilierul prezidențial pe politică externă, Aureliu Ciocoi, au discutat cu noul ambasador despre perspectivele de colaborare ale țării noastre cu Elveția, precum și i-au urat succes în exercitarea primei sale misiuni diplomatice, menționând importanța consolidării relațiilor de cooperare cu Elveția, care are un rol semnificativ în politica europeană și cea internațională.
Ambasada Republicii Moldova în Confederația Elvețiană este situată la Geneva și îndeplinește, prin cumul, funcțiile reprezentanței pe lângă Oficiul ONU, sediul Organizației Mondiale a Sănătății și ale altor organizații internaționale.