Regulamentul de compensare a pierderilor în agricultură va fi publicat în Monitorul Oficial
10:16 | 06.08.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020, aprobat de Guvern, urmează să fie publicat în Monitorul Oficial de vineri, 7 august, transmite MOLDPRES.
Conform hotărârii Executivului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, va distribui o sută de milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru acordarea compensațiilor în scopul diminuării consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020.
Regulamentul stabileşte modul de acordare a mijloacelor financiare destinate compensării parţiale a cheltuielilor suportate la semănatul și întreținerea culturilor cerealiere din prima grupă afectate de secetă și întreținerea culturilor horticole afectate de căderile de grindină. Compensațiile vor fi acordate agricultorilor, ale căror culturi au fost compromise în proporție mai mare de 60%, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură.
În pofida unei crize pandemice și economice semnificative, pentru a acoperi parțial prejudiciile cauzate de calamitățile naturale, Guvernul va aloca în jur de 300 milioane de lei agricultorilor. Dintre acestea, 100 de milioane de lei vor fi alocate din Fondul de Subvenționare a Agriculturii, iar 200 - din Fondul de Intervenții al Guvernului. Pentru un hectar reînsămânțat, după ce a fost semănat în toamnă, Guvernul va acoperi 1080 lei. Pentru 1 ha semănat cu grâu, afectat în proporție mai mare de 60% – 1000 lei, orz – 1020 lei, rapiță – 1400 lei. De asemenea, va fi acoperit parțial și prejudiciul cauzat de grindină.
În anul 2020, din cele 415 mii de hectare de culturi cerealiere, aproape 200 mii au fost afectate de secetă şi alte calamităţi naturale în proporție de peste 60%.
Sursă: www.monitorul.md