ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

11 formațiuni politice nu au depus rapoartele financiare la CEC

12:41 | 07.08.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a anunțat astăzi că 11 formațiuni politice nu au depus rapoartele financiare pentru prima jumătate a anului curent, transmite MOLDPRES.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2020. Astfel, au respectat termenul de prezentare a rapoartelor 34 de partide politice, 3 partide politice au depus raportul peste termenul limită, iar alte 11 nu și-au onorat obligația legală de a depune rapoartele la CEC.

Nu au depus rapoartele: Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa - Надежда”, Partidul Social Democrat, Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ, Partidul Politic ”NOI”, Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova, Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidul „Patrioţii Moldovei”, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”, Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”.

În temeiul prevederilor Codului contravențional, președintele Comisiei Electorale Centrale va cita persoanele cu funcție de răspundere din cadrul partidelor politice care nu au depus în termen rapoartele pentru primul semestru al anului curent și va întocmi procese-verbale de contravenție.

Conform deciziei CEC, au fost acreditați 12 observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX”, în vederea monitorizării alegerilor locale noi pentru funcția de primar al satului Nucăreni, raionul Telenești și al comunei Târnova, raionul Dondușeni din 6 septembrie 2020.

img20006380

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!