UNICEF a donat un lot de echipamente pentru personalul medical din prima linie
16:48 | 21.08.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 21 aug. /MOLDPRES/. UNICEF a livrat astăzi un lot de echipamente individuale de protecție pentru lucrătorii din prima linie din sectorul sănătății și pentru angajații Poliției de frontieră. Lotul include 100.000 de măști chirurgicale, 20.000 de viziere și 500.000 de perechi de mănuși, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor UNICEF, cea mai mare parte a echipamentelor vor fi puse la dispoziția personalului medical din prima linie, pentru a-l proteja de riscul de a se infecta cu COVID-19. Lotul este oferit ca parte a unui proiect susținut de Fondul ONU de Încredere a Partenerilor pentru Răspuns la COVID-19, implementat de UNICEF, UN Women și Organizația Internațională pentru Migrație. Proiectul, cu o valoare de un milion de dolari, este finanțat de guvernele Norvegiei, Danemarcei, Olandei și Elveției.
”Este un sprijin enorm acordat sistemului de sănătate din țara noastră pentru a face față pandemiei COVID-19 ”, a declarat Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
Și reprezentantul UNICEF în Moldova, Desiree Jongsma, a menționat că „lucrătorii din prima linie, fie în domeniul sănătății, fie în alte domenii, sunt coloana vertebrală a unui răspuns eficient la Covid-19”.
Mihai Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă, a menționat că echipamentul primit va ajunge, în primul rând, la instituțiile medicale care se ocupă de îngrijirea copiilor infectați cu COVID-19 și le vor satisface nevoile de protecție a personalului pe o perioadă de 6 luni.
Din același lot de echipamente individuale de protecție, 20.000 de măști și 80.000 de perechi de mănuși vor ajunge la polițiștii de frontieră.