Şeful statului a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Moldova
13:52 | 02.09.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Preşedintele ţării, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere de lucru cu Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Părţile au discutat un spectru larg de chestiuni cu privire la interacțiunea dintre conducerea Moldovei și această organizație internațională, dar și despre activitatea OSCE pe teritoriul Republicii Moldova.
În contextul lansării campaniei prezidențiale în țara noastră, în mod special oficialii au vorbit despre participarea OSCE și ODIHR la monitorizarea procesului electoral. Şeful statului a subliniat faptul că Republica Moldova este interesată de o bună cooperare cu observatorii OSCE.
În acest context, Igor Dodon a menționat importanța poziției consolidate a partenerilor internaționali, care a fost exprimată de nenumărate ori în anii precedenți în Declarația comună a Consiliului de Miniștri ai Afacerilor Externe din cadrul OSCE. În document este subliniat faptul că soluționarea cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean trebuie să fie realizată pe baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, cu respectarea garantată a drepturilor politice, economice și sociale ale populației din regiune.
De asemenea, interlocutorii au analizat rezultatele întrevederii pe care preşedintele Republicii Moldova a avut-o la finele lunii iulie cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, subliniind importanța implementării în continuare a măsurilor de consolidare a încrederii. În acest context, Igor Dodon şi Claus Neukirch au făcut un schimb de opinii vizavi de pregătirea următoarei runde de consultări în formatul „5+2”.