ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pensionarii și persoanele cu venituri mici vor primi în octombrie ajutorul unic în valoare de 900 lei

09:08 | 28.09.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Peste 660 mii de pensionari și persoane cu venituri mici vor primi, începând cu data de 1 octombrie, ajutorul unic în valoare de 900 de lei. Banii vor fi achitați odată cu pensiile. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful statului, Igor Dodon, la finele ședinței comune cu conducerea statului, comunică MOLDPRES.

Președintele a specificat că statul își va onora toate obligațiile față de cetățeni, iar salariile și pensiile vor fi achitate în termenii prevăzuți. El a adăugat că au fost deja alocați bani, circa 300 mln de lei, și pentru agricultorii care au avut de suferit în urma secetei.

Igor Dodon a menționat că, în următoarea perioadă, va fi efectuată expertiza la Filarmonica Națională și se va lua o decizie la acest subiect, edificiul sau va fi reparat sau demolat. „Dacă se va decide demolarea va fi construită o nouă clădire a Filarmonicii în același loc. Am avut o discuție cu conducerea Turciei la acest subiect și sperăm să vină cu suport, voi discuta și cu partenerii din Federația Rusă”, a conchis Dodon.

Șeful statului a specificat că ședințe publice în zilele de luni cu conducerea țării nu vor mai avea loc, deoarece la finele săptămânii curente va demara campania electorală pentru alegerile prezidențiale. 

Sursă foto: Președinție

img20007697

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!