ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu președintele Uniunii Interparlamentare

17:08 | 28.09.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. ”Vizita Dumneavoastră în Republica Moldova este pentru noi o onoare deosebită. Este prima vizită a Președintelui Uniunii Interparlamentare și apreciem mult acest fapt”, a declarat astăzi speakerul Zinaida Greceanîi la întâlnirea cu președintele Uniunii Interparlamentare (UIP), Gabriela Cuevas Barron, a relatat pentru MOLDPRES Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

La întrevedere a fost constatat un bun progres în dialogul dintre Parlamentul Moldovei și Uniunea Interparlamentară. În special, a fost apreciată dinamizarea colaborării în contextul celui de-al 13-a Summit al Femeilor Președinți de Parlament și celei de-a 5-a Conferință Mondială a Președinților de Parlament din august anul curent, la care a participat Zinaida Greceanîi.

Totodată, părțile au exprimat determinarea reciprocă pentru extinderea continuă a colaborării în cadrul UIP.

În special, președintele Parlamentului a menționat importanța valorificării mai ample a platformei acestei organizații globale în promovarea obiectivului de creștere a volumului investițiilor țărilor donatoare în statele de proveniență  a migranților. ”Atragerea investițiilor va permite acestor state asigurarea creșterii economice durabile, crearea de noi locuri de muncă, utilizarea valorii adăugate a migranților, la revenirea în țară”, a declarat Zinaida Greceanîi.

La rândul său, Gabriela Cuevas Barron a mulțumit președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, pentru susținerea acordată în calitate de candidat la postul de președinte al UIP și în timpul exercitării acestui mandat.

Președinta Uniunii Interparlamentare a accentuat că Moldova, Parlamentul țării poate conta pe sprijinul său în calitate de prieten al țării noastre.

Gabriela Cuevas Barron a subliniat că a fost impresionată de frumusețea Republicii Moldova și de mărinimia oamenilor ei, remarcând că țara noastră va rămâne în inima sa.  

În calitate de membru al Camerei Deputaților a Congresului Uniunii al Statelor Unite Mexicane, Gabriela Cuevas Barron a exprimat interesul pentru extinderea cooperării Mexicului cu țările din Europa, inclusiv cu Republica Moldova.

Acest obiectiv a fost împărtășit de Zinaida Greceanîi care s-a arătat interesată de promovarea reciprocă mai activă a investițiilor celor două state și a exprimat speranța pentru revenirea cât mai rapidă la mobilitatea de până la COVID-19.

”Mă bucur că Republica Moldova și-a găsit în persoana Dumneavoastră un bun prieten în Mexic”, a conchis Zinaida Greceanîi.

Vizita la Chişinău a președintelui UIP reprezintă o premieră pentru Republica Moldova şi vine ca urmare a invitației adresate de către președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

UIP reprezintă cel mai mare for interparlamentar din lume, care promovează obiectivele Organizației Națiunilor Unite și activează în strânsă colaborare cu aceasta. Activitatea UIP se concentrează pe 5 domenii majore: democraţia reprezentativă; pacea şi securitatea internaţională; dezvoltarea durabilă; drepturile omului şi dreptul internațional umanitar; femeile în viața politică.  

Republica Moldova a devenit membru al Uniunii Interparlamentare în 1992.

img20007721

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!