ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon a avut o întrevedere cu președintele Uniunii Interparlamentare

15:10 | 29.09.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Uniunii Interparlamentare, Gabriela Cuevas Barron, care se află în Republica Moldova cu o vizită oficială, relatează MOLDPRES citând Serviciul de presă al Președinției.

Igor Dodon a salutat-o pe Cuevas Barron în Republica Moldova și a apreciat cooperarea acestei organizații cu Parlamentul și alte structuri de stat ale țării noastre. Președintele a pledat pentru intensificarea contactelor la nivel parlamentar în mai multe domenii de interes reciproc.

Totodată, reieșind din faptul că Gabriela Cuevas Barron reprezintă Mexicul, președintele Moldovei a reiterat importanța dinamizării relațiilor bilaterale cu țara respectivă, întru binele popoarelor noastre.

Referindu-se la alegerile prezidențiale din Moldova, Igor Dodon a subliniat interesul țării noastre pentru desfășurarea acestui scrutin în strictă conformitate cu standardele internaționale, cu legislația Republicii Moldova și cu o participare cât mai largă a observatorilor internaționali.

Uniunea Interparlamentară este o organizație internațională a parlamentelor și reprezintă un forum parlamentar pentru pace, cooperare între popoare și democrație. Organizația se axează pe cinci domenii de bază: democrația reprezentativă, pacea şi securitatea internațională, dezvoltarea durabilă, drepturile omului şi dreptul internațional umanitar, femeile în viața politică.

Gabriela Cuevas Barron a fost aleasă Președinte al UIP în octombrie 2017, pentru un mandat de 3 ani.

Sursă foto: Președinția

img20007758

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!