Guvernul a aprobat un proiect privind amendamentul la un contract de finanțare cu BEI
15:13 | 30.09.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi hotărârea cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Amendamentului nr. 2 la Contractul de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, semnat la 25 iunie 2013, transmite MOLDPRES.
Conform deciziei Guvernului, pentru semnarea acestui Amendament a fost împuternicit vicepremierul Serghei Puşcuţa, ministru al Finanţelor. O decizie similară, referitor la Amendamentul nr.1, Executivul de la Chişinău a aprobat în iulie 2018.
Amendamentul nr.1 a avut drept scop extinderea datei finale de disponibilitate a mijloacelor financiare acordate în baza Contractului de finanțare până la 25 iunie 2022. Acest fapt are ca motiv prelungirea duratei de executare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale și a sumei restante neasimilate din proiect, de aproximativ o sută de milioane de euro.
Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi BEI, în valoare totală de 150 de milioane de euro, pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, a fost semnat la Luxembourg pe 25 iunie 2013.
Foto simbol