ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul Vamal a raportat venituri de circa 16 mlrd lei de la începutul anului

12:32 | 01.10.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. În primele nouă luni ale anului, încasările Serviciului Vamal s-au estimat la 16 miliarde lei, în luna septembrie fiind colectate la bugetul de stat peste 2,1 miliarde de lei, transmite MOLDPRES.

„Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 47 313 de declarații vamale și constatate 338 de încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale și depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova  a autoturismelor introduse și declarate prin acțiune. Tot în perioada de referinţă, au fost întocmite 240 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 913 mii lei”, indică Serviciul Vamal.

Potrivit instituţiei, în luna septembrie, fluxul mijloacelor de transport a constituit 130 107 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni și Giurgiulești, cu 39 945, și respectiv, 24 173 de traversări.

Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel (+373 22 788 888), unde pot fi obținute (24/24) informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. În luna trecută, operatorii Liniei de informare au răspuns la 3 560 solicitări de informații legate de vamă.

„În contextul situației epidemice, îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să se informeze doar din surse oficiale despre condițiile de trecere a frontierei impuse în țările de destinație, inclusiv în cele de tranzit”, a atenţionat Serviciul Vamal.

Sursă foto: Serviciul Vamal

img20007834

img20007834

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!