IGSU a primit un lot de echipament pentru prevenirea și controlul răspândirii COVID-19 din partea Estoniei
11:45 | 02.10.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Estonia a donat astăzi Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) echipament în valoare de 50.000 de euro, necesar pentru prevenirea și controlul răspândirii noului coronavirus, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al IGSU, lotul conține patru corturi de tip tunel cu o capacitate de 15 locuri fiecare, patru aeroterme și cinci toalete ecologice. Acestea vor fi utilizate pentru amenajarea unor centre mobile de carantină, pre-triaj sau triaj epidemiologic, în preajma unităților spitalicești sau ale altor instituții publice.
Conform sursei citate, astfel de corturi sunt folosite în lume atât ca centre de triere a persoanelor care ar putea avea COVID-19, cât și ca puncte staționare temporare până la internarea acestora în spitalele strategice desemnate.
În colaborare cu PNUD, Estonia mai contribuie și la construcția a cinci stații comunitare de pompieri și salvatori din Republica Moldova, care vor deservi comunități rurale cu o populație totală de peste 58.000 de locuitori.
Sursă foto: IGSU