ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Direcția generală educație, tineret și sport din Chişinău va fi reorganizată

09:42 | 07.10.2020 Categorie: Societate

Chişinău,7 oct. /MOLDPRES/. Direcția generală educație, tineret și sport (DGETS) a Primăriei municipiului Chișinău va fi reformată, pentru a eficientiza activitatea sistemului educațional municipal. Consilierii municipali au aprobat un nou Regulament de organizare și funcționare a DGETS, precum și organigrama acesteia, transmite MOLDPRES.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, funcționalitatea Direcției va fi adusă în concordanță cu legislația actuală în domeniu: Codul Educației și o hotărâre de Guvern din 2015.

Noul Regulament stipulează reorganizarea direcțiilor educație teritoriale, care vor deveni subdiviziuni ale DGETS. Totodată, este admisă transferarea instituțiilor de învățământ primar și secundar din subordinea DGETS în cea a direcțiilor de sector, conform dislocației teritoriale ale acestora.

După reorganizare, care prevede și crearea a cinci subdiviziuni noi, va fi optimizat numărul de unități de personal, care va fi cu 26 mai mic decât în prezent.

Reformarea domeniului educației va fi organizat în două etape: până la 31 decembrie 2020 și, respectiv, până la 31 decembrie 2021.

În gestiunea Direcției generale educație, tineret și sport se află 331 de entități educaționale de pe teritoriul municipiului Chișinău. 

img20007964

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!