ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul s-a întrunit în ședință

17:46 | 07.10.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a prezidat astăzi ședința Cabinetului de miniștri. În debut, Ion Chicu a solicitat prezentarea informațiilor pe subiectul privind răpirea unui colaborator al Ministerului Afacerilor Interne din raionul Florești, localitatea Camenca, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Secretarul de stat de la MAI, Sergiu Golovaci, a menționat că au fost mobilizate forțele responsabile pentru identificarea locului aflării și eliberarea angajatului poliției. Prim-ministrul a cerut cât mai urgent să fie întreprinse toate măsurile în acest sens. „Vă rog să luați toate acțiunile necesare pentru eliberarea angajatului MAI, cetățeanului nostru, utilizând toate instrumentele și platformele pe care le avem în acest caz OSCE, Comisia Unificată de Control. Să mă informați și pe mine și societatea", a solicitat Ion Chicu.

Guvernul a decis alocarea a cca 1,8 milioane lei din Fondul de rezervă pentru lichidarea consecințelor provocate de ploile torențiale din 29 septembrie 2020 în Comrat. Resursele vor fi alocate pentru curățarea canalelor de evacuare a apelor pluviale și amenajarea digului de protecție din oraș.

„Pentru a evita asemenea situații pe viitor, acel râuleț ca și multe alte râuri trebuie curățate. Analizăm cât ne costă înlăturarea consecințelor și ne dăm seama că e mult mai simplu să facem acești pași de preîntâmpinare. Celelalte raioane care au avut de suferit în urma calamităților, noi așteptăm la fel de rapid pentru a veni în ajutorul cetățenilor", a spus premierul Ion Chicu.

Șeful Executivului a accentuat importanța monitorizării evoluției pandemice și concentrarea capacităților sistemului medical. Ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu a menționat că au fost identificate mai multe locuri în instituțiile medicale municipale, iar în total pe întreg teritoriul țării vor fi activate 336 de paturi. În luna octombrie, Republica Moldova va beneficia de primul lot de 41 de ambulanțe din Turcia, care vor fi distribuite în locuri strategice.

În luna septembrie 2020, CNAM a transferat către prestatorii de servicii medicale suma de circa 446 mln de lei (necesarul de mijloace pentru acoperirea cheltuielilor de personal), din care circa 91,0 mln de lei reprezintă suma necesară pentru creșterea salariilor personalului medical din instituțiile medico-sanitare publice. Astfel, în luna septembrie 2020 de creșteri salariale au beneficiat circa 43000 de lucrători medicali.

De asemenea, premierul a accentuat importanța oferirii suportului unic bănesc pentru pensionari în valoare de 900 de lei. MSMPS a raportat că începând cu prima zi a lunii octombrie, peste 205 mii de beneficiarii au început să primească acest ajutor financiar, concomitent cu data primirii pensiei lunare. Persoanele vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2021, în cazul în care nu au avut posibilitatea de deplasare la oficiul poștal sau la moment nu dețin un card bancar.

Începând cu 1 ianuarie 2021, informațiile privind amenzile contravenționale vor fi furnizate către Serviciul Fiscal de Stat, de către agenții constatatori. În prezent, structurile organizaționale dețin evidența sumelor amenzilor contravenționale care au fost aplicate, neavând însă informația cu privire la sumele achitate. Astfel, procedura de raportare va asigura evidența privind calcularea și achitarea amenzilor și urmărirea încasărilor integrale.

La inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Guvernul a aprobat înființarea plăcii comemorative a compozitorului Alexei Stârcea pe fațada Școlii de artă „Alexei Stârcea" din str. Matei Millo, 9/3, municipiul Chișinău. Cheltuielile vor fi acoperite din contul bugetului municipiului Chișinău și donații.

Membrii Cabinetului de miniștri au decis strămutarea mozaicului „Arta" care a fost anterior instalat pe fațada centrală și laterală a sălii de cinema a Palatului Republican de Cultură al Sindicatelor. Conform deciziei, mozaicul cu о suprafață totală de 2З0 m2 urmează а fi restaurat și amplasat pe fațada clădirii auxiliare a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu".

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a informat premierul despre situația actuală la Filarmonica Națională. MECC a identificat spații temporare pentru angajații Filarmonicii „Serghei Lunchevici". Prin urmare, colectivele artistice au fost transferate la Palatul Național „Nicolae Sulac" și Palatul Republicii.

Sursă foto: Guvern

img20007992

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!