ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul s-a întrunit în ședință

16:19 | 13.10.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. În debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, prim-ministrul Ion Chicu a solicitat informații despre deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a informat că prin deciziile de astăzi a CNESP au fost extinse numărul raioanelor unde s-a instituit codul roșu de alertă și starea de urgență în sănătate publică. De asemenea, au fost prezentate măsurile ce urmează a fi impuse pentru cetățenii care își vor exercita dreptul la vot pe 1 noiembrie, în cadrul alegerilor prezidențiale. Astfel, accesul în secțiile de votare va fi permis doar cu utilizarea măștii de protecție. În acest sens, birourile electorale vor asigura fiecare cetățean cu o mască medicinală pentru a-și putea exercita dreptul constituțional la vot.

Persoanele care sunt deja confirmate ca purtătoare ale virusului Covid-19, sau care manifestă anumite simptome, pot solicita în ziua alegerilor să-și exercite dreptul la vot prin intermediul echipelor mobile care se vor deplasa la domiciliu. De urna mobilă vor putea beneficia inclusiv cei care se află în regim de autoizolare.

Premierul Chicu a solicitat instituțiilor responsabile să se asigure că fiecare cetățean își va putea exercita dreptul la vot, indiferent dacă e confirmat, sau se află în autoizolare.

Cabinetul de miniștri a aprobat Programul-pilot de creare a platformelor industriale multifuncționale. Așadar, în total vor fi create 18 platforme specializate pentru atragerea investițiilor în raioanele. Platformele vor face mai atractive aceste regiuni pentru dezvoltare industrială, vor crește competitivitatea, productivitatea, dar mai ales vor crea noi locuri de muncă. Programul va fi implementat în 3 etape și va fi finanțat din bugetul de stat în limita mijloacelor financiare alocate în acest sens. Pentru crearea infrastructurii au fost alocate 50 milioane de lei, iar implementare va fi asigurată de ODIMM.

„La cele 16 Platforme Industriale Multifuncționale identificate până acum, se mai acceptă două raioane în acest program - Cimișlia și Ceadâr-Lunga. Salut inițiativa administrației acestor localități, care au și pregătit deja proiectul tehnic al zonei destinate pentru PIM", a menționat premierul.

În cadrul ședinței s-a decis alocarea a cca 647 mii de lei, din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat, pentru achitarea compensațiilor persoanelor supuse represiunilor politice. Banii vor fi transferați consiliilor raionale Cimișlia, Ialoveni și Sângerei, pentru patru beneficiari. 

Miniștrii au aprobat în ședință alocarea a 2,2 milioane de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru demolarea blocului avariat din orașul Otaci, dar și devizul de cheltuieli necesar pentru alocarea materialelor de construcție și efectuarea lucrărilor de lichidare a consecințelor intemperiilor din câteva localități din raioanele Criuleni, Soroca și Glodeni.

Cabinetul de miniștri a votat Regulamentul privind modelele unice ale titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren, modul de completare, eliberare și păstrare a acestora. Rămân valabile titlurile de autentificare a dreptului deținătorului de teren eliberate până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Titlurile de autentificare a dreptului deținătorului de teren sunt eliberate de către: autoritățile administrației publice locale, în cazul atribuirii de către acestea a terenurilor proprietate a unităților administrativ-teritoriale; Agenția Proprietății Publice, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate a statului.

Prim-ministrul Ion Chicu a felicitat locuitorii capitalei cu hramul orașului, sărbătorit în fiecare an pe 14 octombrie, și a solicitat chișinăuienilor, dar și oaspeților capitalei să fie precauți și să respecte măsurile epidemiologice impuse în condiții de pandemie.

Sursă foto: Guvern

img20008159

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!