ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei copii din grădinițe și 144 de elevi din capitală au fost infectați cu COVID-19

09:54 | 19.10.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Trei copii din grădinițe și 144 de elevi din capitală au fost infectați cu COVID-19 în ultimele zile, iar în spitalele din municipiu mai rămân libere circa 240 de locuri pentru pacienții infectați cu noul virus. Datele au fost prezentate astăzi în cadrul ședinței serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, comunică MOLDPRES.

Șeful Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a menționat în ședință că numărul de infectări în capitală este în creștere, iar pronosticul este nefavorabil. “În municipiul Chișinău au fost înregistrate până în prezent peste 29 mii de cazuri, inclusiv 540 de decese. Din suburbiile capitalei, cele mai multe cazuri au fost depistate la Durlești, Trușeni, Stăuceni și Băcioi. În prezent, peste 18 mii de pacienți sunt monitorizați on-line de către medicii de familie”, a spus Bucearschi.

Conform sursei citate, din 1022 de locuri disponibile în spitalele municipale, sunt ocupate 781, inclusiv 131 de către pacienți din alte regiuni ale țării. Din totalul de pacienți spitalizați, 143 sunt în stare extrem de gravă.

Conform datelor prezentate de conducerea municipiului Chișinău, pentru moment, 127 de cadre didactice din capitală și 20 nedidactice sunt infectate cu noul coronavirus, iar aproape 100 sunt în autoizolare.

Sursă foto: technologyreview.com

img20008244

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!