ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova va fi creat un nou centru ce va acorda asistență victimelor violenței

15:34 | 19.10.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. În Republica Moldova va fi creat un Centru de Justiție Familială, care va oferi asistență victimelor violenței în familie. Acesta va fi creat cu suportul Statelor Unite ale Americii, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul Centrului vor fi concentrați specialiști din diverse sectoare, cum ar fi justiție, poliție, asistență socială și probațiune, care vor asista victimele violenței în familie.

Pe parcursul a două zile, specialiști din țară și experți din SUA discută experiența SUA în crearea Serviciului, protocoalele și procedurile standard de operare a Centrului de Justiție Familiale, în cadrul evenimentului internațional „Abordări inovative în combaterea violenței sexuale și a violenței în bază de gen”.  

Dezvoltarea Centrului face parte din obiectivele Strategiei naționale cu privire la prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie. În prezent, în țară funcționează circa 13 centre specializate prestatoare de servicii victimelor violenței în familie și patru centre adresate consilierii agresorilor familiali (unul în calitate de instituție publică și trei gestionate de ONG).

Datele statistice arată că, în anul 2020, au fost înregistrate 678 de cazuri de violență în familie.

Sursă foto: MSMPS

img20008266

img20008266

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!