ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi este ultima zi a campaniei electorale

10:33 | 13.11.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală atenționează că astăzi este ultima zi în care candidații la funcția de Președinte al Republicii Moldova mai pot face agitație electorală, transmite MOLDPRES.

Administrația electorală centrală amintește că agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă ei. În aceste zile nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice.

În același timp, CEC menționează că interdicția nu se referă la informațiile deja plasate pe internet şi pe afișele expuse anterior.

De asemenea, în ziua alegerilor și cea precedentă, concurenții electorali nu pot efectua virări în/din contul cu mențiunea ”Fond electoral”.

Continuarea agitației electorale în zilele menționate de către mass-media, concurenți electorali şi cetăţeni constituie contravenție administrativă şi se sancționează cu amendă, de la 15 la 30 de unități convenționale aplicată persoanei fizice ori cu amendă de la 35 la 50 de unități convenționale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau concurentului electoral.

img20008974

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!