Deputații Platformei DA au depus o moțiune simplă împotriva conducerii MAI
11:44 | 19.11.2020 Categorie: Politică
Chișinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Deputații Platformei DA au depus astăzi o moțiune simplă împotriva conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Moțiunea a fost susținută și de deputații PAS, comunică MOLDPRES.
Autorii moțiunii menționează că MAI este nepregătit pentru combaterea activităților grupurilor criminale, a provocărilor organizate de grupurile paramilitare din regiunea transnistreană și eșuează la capitolul protejării drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova.
„Remarcăm faptul că politica Ministerului de Interne în ultimul an a fost una dezastruoasă, prin care a fost tolerată activitatea grupurilor paramilitare ce au răpit cetățenii Republicii Moldova, cât și am remarcat o toleranță față de elemente și cazuri de corupție din interiorul MAI ce nu au fost investigate", se arată în moțiune.
Legislatorii au cerut conducerii MAI să vină cu un raport cu privire la combaterea activității grupurilor paramilitare transnistrene și să elaboreze o agendă cu privire la instruirea angajaților MAI și măsurile de protejare a acestora în Zona de Securitate.
Textul moțiunii simple a fost înaintat președintelui Parlamentului și urmează în decurs de 14 zile să fie supusă dezbaterilor în Legislativ. Moțiunea simplă se supune dezbaterii fiind însoțită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se va face în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data depunerii moțiunii.