ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a capitalei a pregătit un set de recomandări și restricții pentru perioada pandemică

18:11 | 20.11.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, întrunită astăzi în ședință, a pregătit un set de recomandări și restricții pentru perioada pandemică, dar acestea vor fi făcute publice la finele săptămânii viitoare, transmite MOLDPRES.

Potrivit administrației publice locale, în zilele de sâmbătă și duminică vor fi realizate controale inopinate în piețe, magazine, centre comerciale, restaurante, săli de sport, pentru a vedea cum sunt păstrate normele de siguranță (termometria, dezinfectanți, distanța prevăzută, purtarea măștilor).

În același timp, se propune revederea graficului de muncă a instituțiilor pentru a avea un număr mai mic de persoane în transportul public, plus purtarea măștilor obligatorie.

Deciziile Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău vor fi luate după evaluarea situației din teren și consultările publice pe care le vor avea cu reprezentanții HoReCa. Vineri, 27 noiembrie, comisia se va întruni într-o nouă ședință și va decide ce măsuri va impune municipalitatea.

img20009208

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!