Miniștrii de Externe ai R. Moldova și Letoniei au purtat o discuție telefonică
12:32 | 26.11.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a purtat astăzi o discuție telefonică cu omologul său leton Edgars Rinkēvičs. Șefii celor două diplomații s-au referit la subiectele de actualitate de pe agenda bilaterală moldo-letonă, inclusiv acțiunile întreprinse de către părți urmare a înțelegerilor convenite în cadrul vizitei la Riga a ministrului Aureliu Ciocoi din februarie curent, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.
Miniștri Aureliu Ciocoi și Edgars Rinkēvičs au trasat priorități de activitate pentru perioada imediat următoare, printre care: organizarea consultărilor politice la nivel de secretar de stat / viceministru de externe, desfășurarea următoarei runde de negocieri pe marginea Acordului între Republica Moldova şi Republica Letonia în domeniul securității sociale, precum și pregătirea ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-letone pentru cooperare comercial-economică, care se va desfășura în semestrul II al anului 2021.
În acest context, ministrul Aureliu Ciocoi a evidențiat relațiile de cooperare și prietenie excelente dintre cele două state, inclusiv prin prisma unui dialog politic dinamic și consistent. Șeful diplomației moldovene a adresat ministrului Edgars Rinkēvičs invitația de a efectua o vizită în Republica Moldova în viitorul apropiat, invitație acceptată de acesta, detaliile căreia urmează a fi definitivate prin canale diplomatice.
În cadrul convorbirii telefonice, cei doi omologi au discutat și agenda europeană a Republicii Moldova, implementarea reformelor în conformitate cu Acordul de Asociere. În acest context, ministrul Aureliu Ciocoi a mulțumit omologului leton pentru sprijinul valoros și constant acordat de Letonia parcursului european al țării noastre, remarcând importanța preluării expertizei și bunelor practici letone pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei țării noastre.
foto: MAEIE