ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hotărârea privind Proiectul bugetului FAOAM pe anul 2021 a fost făcut public în Monitorul Oficial

09:11 | 02.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pe anul 2021, votat de Cabinetul de miniștri, a fost făcut public în Monitorul Oficial de miercuri, 2 decembrie, transmite MOLDPRES. 

Conform proiectului, pentru anul viitor sunt prevăzute venituri în sumă de 11,1 miliarde de lei şi cheltuieli în sumă de 11,3 miliarde de lei cu un deficit în sumă de 200 milioane de lei care va fi acoperit din contul soldului de mijloace bănești ce urmează să se formeze la finele anului 2020.

Pentru anul 2021, din bugetul de stat vor fi alocate cca 2,7 miliarde de lei pentru creșterea salariilor pentru personalul medical: cu 10% de la 1 aprilie 2020, cu 30% de la 1 septembrie 2020, precum și a punerii în aplicare a următoarei etape de majorare cu 30%, începând cu 1 ianuarie 2021, și acoperirea cheltuielilor pentru personalul antrenat în acordarea asistenței medicale persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz COVID-19.

În fondul de  bază se planifică a fi acumulate şi utilizate 11,1 miliarde de lei, cu 35,9 % mai mult comparativ cu nivelul aprobat pentru anul 2020. Astfel, veniturile respective vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală. În acest subprogram sunt prevăzute cheltuieli pentru medicamente compensate în sumă de 678,6 milioane de lei.

De asemenea, pentru subprogramul „Asistența medicală specializată de ambulator” sunt prevăzute mijloace în sumă de 989,7 milioane de lei, în subprogramul „Îngrijiri medicale comunitare şi la domiciliu” este prevăzută suma în mărime de 98,5 de milioane lei. La subprogramul „Asistența medicală urgentă prespitalicească” sunt prevăzute mijloace în sumă de peste un miliard de lei, iar pentru „Asistența medicală spitalicească” - 5,8 miliarde de lei. 

Pentru anul 2021 sunt prevăzute 15 milioane de lei pentru dezvoltarea și modernizarea instituțiilor medicale. Urmează a fi procurate mai multe utilaje medicale performante,  implementate tehnologii medicale noi etc.

În cadrul proiectului Băncii Mondiale ,,Răspuns de Urgență la COVID” sistemului de sănătate i-a fost alocată suma de 31 milioane euro. Banii vor fi cheltuiți pentru achiziționarea dispozitivelor medicale, echipamente de protecție individuală, testelor, precum și reparația secțiilor de terapie intensivă și infecțioase.

La fel, în cadrul proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, vor fi luate măsuri în vederea fortificării sistemului de sănătate la nivel național prin asigurarea instituțiilor cu dispozitive medicale. Programul este finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 40 de milioane de euro.

Sursă: www.monitorul.md

img20009536

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!