ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliția ar putea fi reorganizată

11:51 | 02.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Poliția ar putea fi organizată în subdiviziuni regionale. Mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului au fost aprobate astăzi de către Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectului, Poliția va fi organizată în subdiviziuni teritoriale, grupate zonal în direcții regionale, care vor fi unități cu sau fără personalitate juridică, de competență teritorială. Acestea vor fi amplasate și își vor desfășura activitatea pe teritoriul uneia sau mai multor unități administrativ-teritoriale în baza regulamentelor de organizare și funcționare aprobate de șeful Inspectoratului General al Poliției.

De asemenea, în cadrul subdiviziunilor teritoriale vor funcționa inspectorate de poliție, secții și servicii, în funcție de întinderea teritoriului, de numărul populației, de numărul și de importanța obiectivelor economice și sociale.

Proiectul de lege urmează a fi discutat în lectura a doua în plenul Parlamentului.

img20009549

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!