Mai mulţi fermieri protestează în faţa Parlamentului
11:53 | 16.12.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Mai mulţi fermieri protestează astăzi în faţa Parlamentului Republicii Moldova, unde urmează să aibă loc ședința în plen. Pentru asigurarea ordinii publice au fost mobilizați zeci de polițiști, transmite MOLDPRES.
Fermierii protestează împotriva majorării taxei cu valoare adăugată de la 8 la 12% şi cer mai multă susținere de la Guvern.
De la începutul protestului au avut loc câteva altercații între protestatari şi oamenii legii. Poliția îndeamnă toți participanții la protest să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor.
Câteva zeci de tractoare staționează de circa o săptămână în Piața Marii Adunări Naționale din capitală. Fermierii spun că au fost susținuți prea puțin de către Guvern în urma secetei din acest an.