ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primăria Chișinău solicită Guvernului creșterea alocațiilor de la buget

11:25 | 21.12.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi că a solicitat Guvernului creșterea alocațiilor de la bugetul de stat, transmite MOLDPRES.

Edilul a declarat în cadrul ședinței on-line a serviciilor municipale că resursele financiare primite de municipalitate de la bugetul de stat sunt prea mici în comparație cu sumele care se duc la bugetul de stat din Chișinău. “Aproximativ 70 la sută din bugetul de stat este format din activitatea agenților economici care activează în municipiul Chișinău, dar municipalității îi revine din bugetul de stat doar jumătate din impozitul achitat pe venit de către persoanele fizice. Asta ar însemna un miliard de lei. Prea puțin pentru dezvoltarea orașului“, a spus Ceban.

Acesta a solicitat Guvernului revizuirea acestei situații și creșterea sumelor alocate de la bugetul de stat pentru municipalitate.

„În acest sens au fost trimise nenumărate solicitări către Guvern, sper că în Parlament se va ține cont de acest lucru, indiferent de culoarea politică. Agenții economicii au sediul în oraș, iar ei au pretenții către municipalitate, dar noi nu avem nimic din activitatea lor. Iar municipalitatea oricum face, pentru că ne dorim un oraș curat”, a subliniat Ion Ceban.

img20010136

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!