R. Moldova și România urmează să semneze un Acord privind recunoașterea reciprocă a diplomelor de studii
17:56 | 22.12.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi inițierea negocierilor pentru semnarea Асоrdului întrе Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Rоmâniеi privind rесunоаștеrеа rесiрrосă а diplomelor, certificatelor și titlurilоr științifice și științifico-didactice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
În cadrul înțelegerii vor fi stabilite tipurile actelor de studii, de la toate nivelurile de învățământ care se recunosc reciproc – începând cu actele de studii din învățământ general şi terminând cu titlurile ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice.
Totodată, va fi reglementat procesul de recunoaștere reciprocă a actelor de studii din învățământul superior, obținute anterior adoptării Procesului de la Bologna. Vor fi recunoscute reciproc și diplomele de Bacalaureat, iar atestatul cu studii medii cu durata de 11 ani din Republica Moldova va fi recunoscut cu diplomă de Bacalaureat din România.
Diplomele de studii superioare (licență și master), eliberate de instituțiile de învățământ din ambele state vor fi autorizate reciproc, inclusiv durata de studii, numărul de credite acumulate, domeniul de studiu etc.
Acordul se încheie pe o perioadă de 5 ani și se prelungește automat pe perioade de câte un an, dacă niciuna dintre părți nu va notifica intenția de a-l denunța.
foto simbol