COVID-19: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 927 de cazuri noi
17:28 | 29.12.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 29 dec. /MOLDPRES/.În ultimele 24 de ore în Republica Moldova au fost procesate 3416 de teste, fiind confirmate 927 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care patru de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 142 851 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, 49 sunt lucrători medicali: medici-22, asistenți medicali-18, personal auxiliar-9.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 3111 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 193 în stare extrem de gravă (36 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 688 persoane au fost vindecate. În total, 128 501 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 7107 persoane, iar 34 173 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 25 decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 2934.
foto: moldpres.md