ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Actorul și umoristul Gheorghe Urschi a împlinit 73 de ani

07:50 | 18.01.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Actorul, regizorul, umoristul și scriitorul Gheorghe Urschi, Artist al Poporului, deținător al „Ordinului Republicii”, laureat al Premiului Național, supranumit ”regele umorului”, a împlinit astăzi 73 de ani, informează MOLDPRES.

Gheorghe Urschi s-a născut în 1948 în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. În 1970 a absolvit Școala de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova. A fost actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole.

De-a lungul a peste patru decenii de activitate, Gheorghe Urschi a scris cărți, a semnat câteva piese de teatru, scenarii de film și a realizat numeroase emisiuni și concerte. A scris piesele de teatru: „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul-2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!” și mai multe piese pentru copii. Pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele.

Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenței”, „Băiatul cu ghitara”, „Cazuri și necazuri”, „Eu sar de pe fix”, „Scrieri alese în trei volume”. A tradus din literatura rusă: M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev ș.a. A scris versuri pentru mai multe cântece și a compus câteva piese de muzică ușoară. De asemenea, a semnat și a regizat trei filme: „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.

A devenit vestit și datorită emisiunii televizate „Teatru de miniaturi”, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei împreună cu Maria Urschi, Gheorghe Pârlea, Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Potrivit cântărețului Iurie Sadovnic, Gheorghe Urschi este un artist total, care merită respectul nostru, al tuturor.

În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare.

În 2008 Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național. În 2014, de ziua sa de naștere, a devenit Cetățean de onoare al orașului Chișinău. Pe 1 aprilie 2018, el a fost omagiat în cadrul unui spectacol la Palatul Național ”Nicolae Sulac”, la 70 de ani de la naștere. 

img21000240

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!