ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost reluat procesul de autorizare a cererilor de ajutor în agricultură

10:56 | 18.01.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru 2021, a reluat procesul de autorizare a cererilor de solicitare a sprijinului financiar din anul trecut, rămase fără acoperire financiară din cauza epuizării mijloacelor Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) pentru anul 2020, transmite MOLDPRES.

Potrivit AIPA, în 2020 au fost recepționate 7448 de dosare de solicitare a sprijinului financiar, pentru 4392 producători agricoli unici, în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei.

„Statul, prin intermediul Fondului, susţine producătorii agricoli care au efectuat investiții în construcția de sere, înființarea plantațiilor multianuale, procurarea tehnicii agricole, în dezvoltarea sectorul zootehnic, agricultura ecologică, promovarea produselor pe piețele de desfacere, dezvoltarea pensiunilor agroturistice rurale, crearea sau extinderea unităților meșteșugărești etc.”, indică Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.

Pentru anul 2021, conform Legii bugetului de stat, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural constituie 1,1 miliarde de lei.

foto: ecopresa.md

img21000251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!